Basme în limba română
Scufița Aurie
A fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Bridget, care trăia într-un orășel de lângă pădurea Roseberry. Toată lumea o știa drept Scufița Aurie, deoarece purta o pelerină frumoasă și aurie. Era un suflet tare dulce și amabil.
Tortul cu căpșuni
Într-o zi, mama Scufiței Aurii a făcut un tort minunat de căpșune.
— Tortul arată delicios, mami! Putem să i-l ducem bunicii? — Ce idee bună, dragă! Să-l tăiem pe jumătate și să-l ducem bunicii! — Da, mami! Da! Ura!
Mama a tăiat și a împachetat cu drag jumătate din tortul delicios într-un coș roz foarte frumos.
— Poftim, Bridget. Ai grijă. Ți-am făcut un sandviș cu marmeladă ca să ai ce mânca pe drum. Să te întorci înainte să apună soarele. Atunci ies lupii. — Bine, mami!
Ergo, lupul cel bun
Scufița Aurie și-a luat la revedere de la mama ei și a plecat. Între timp, în adâncul pădurii Roseberry, trăia o familie de lupi. Aceasta îi speria mereu pe copilași ca să le fure mâncarea.
Totuși, Ergo, puiul cel mic, nu putea să aducă niciodată mâncare acasă, deoarece era foarte amabil și blând. Fratele lui îl necăjea mereu.
— Hei, Ergo! Iar ai de gând să vii acasă fără să aduci ceva la cină, ha? — Voi aduce mâncare delicioasă la cină. De fapt, voi aduce un tort delicios. — Tort? Tu nu poți face rost nici măcar de jumătate de felie de pâine! Sper să faci rost de tort în visurile tale! Ha ha! — Așteaptă! Pot fi și eu rău! Pot fi un lup tare rău, da?
Întâlnirea neașteptată
Bridget se plimba fericită prin pădure. S-a uitat la păsări cum zboară, s-a jucat cu veverițele și a adunat flori frumoase de pe drum. A început să fredoneze în timp ce mergea.
Iar Ergo a ascultat-o în timp ce se plimba, căutând o pradă.
— O, cred că vine cineva! Să mă ascund repede! Voi face rost de mâncare delicioasă!
Ergo s-a ascuns repede după un copac și a așteptat să treacă Scufița Aurie.
— O voi speria de moarte!
Ergo a respirat adânc și s-a pregătit. Iar când ea s-a apropiat, a sărit în față.
— Niau!
Scufița Aurie a tresărit.
— O, bună cățelușule! Te-ai pierdut?
Ergo s-a zăpăcit, căci Scufița Aurie nu s-a temut deloc.
— Sunt rău! Uau! Uau! Uau! — O, sigur ți-e foame! Am mâncare pentru tine.
Bridget a scos sandvișul cu marmeladă pe care i-l dăduse mama ei și a rupt o bucată.
— Poftim, băiete! — A? — Dar mai întâi trebuie să șezi. Șezi! — Poftim? De ce? — Nu! Șezi! Altfel nu pot să-ți dau asta. — Bine! — Îmi dai și lăbuța? Dă-mi-o! — Bine! — Ce băiat cuminte! Poftim gustărica!
Ergo primise cel mai delicios sandviș cu marmeladă și pe deasupra era mângâiat, lucru care îi plăcea la nebunie. Imediat s-a lipit de Bridget și a alintat-o.
— Ha ha! Încetează! Hai să mergem!
Prietenie în pădure
Bridget și Ergo au continuat să meargă prin pădure. Ea a cules niște boabe și i-a dat și lui Ergo. Deja deveniseră buni prieteni.
Ergo era curios în legătură cu coșul. A încercat să afle ce era în el în timp ce mergeau.
— Mmm! O, e o bucată delicioasă de tort cu căpșuni gătit de mami! Am întrebat-o dacă pot să-i duc și bunicii și a fost de acord. Iar pe drum, te-am întâlnit pe tine!
Ergo era în al nouălea cer. Era exact mâncarea pe care i-o promisese fratelui său.
— A? — Mă tem că nu ți-l pot da ție. Am doar pentru bunica. Dar dacă rămâne ceva, putem mânca împreună. — Mmm! — Cu siguranță îți dau și ție dacă ești băiat cuminte.
Scufița Aurie l-a mângâiat pe Ergo pe cap și cei doi au continuat să meargă.
Ispita și regretul
Chiar atunci Ergo și-a amintit de vorbele fratelui său.
— Hei, Ergo! Iar ai de gând să vii acasă fără să aduci ceva de mâncare la cină? Sper să faci rost de tort în visurile tale! Ha ha ha! — Ce tot fac? Ar trebui să fiu un lup rău, nu animal de companie al cuiva! Copila asta n-ar trebui să mă placă! Trebuie să fiu furios! Uau! Uau!
Ergo a continuat să se plângă, dar Scufița Aurie nu a înțeles. A tot sărit și a urlat, iar ea a rămas foarte surprinsă.
— Ce? Ce faci? Nu voi putea să-ți dau tortul dacă vei sări atât de mult. Trebuie să te porți ca un băiat cuminte.
Ergo s-a calmat, dar a rămas supărat pe el însuși. Îi promisese fratelui său că îi va aduce un tort la cină, iar asta era șansa lui.
— Nu pot să fiu așa! Trebuie să o fac ceva! Nu-s câine! Sunt lup! Lup! — O, cățelușule! Tare ești drăguț! — Drăguț? Eu? Mulțumesc! M-ai făcut să roșesc. Stai așa! Ce tot fac? Concentrează-te, Ergo, concentrează-te!
Atunci Ergo a început să alerge în jurul Scufiței Aurii și a furat repede coșul din mâini.
— Of, cățelușule! Stai! Așteaptă-mă!
Bridget s-a luat după el, dar Ergo sărea peste tufele dese și printre rădăcinile mari de copaci.
— Dă-mi coșul înapoi!
Bridget n-a putut să țină pasul cu viteza lupului și s-a împiedicat de rădăcinile copacului.
— Of!
Biata Bridget s-a lovit la genunchi și nu s-a mai putut ridica. Era rănită și neajutorată, așa că a început să plângă.
— Ha ha! Ha ha! Ha ha!
Plânsetele lui Bridget ajungeau până la urechile lui Ergo.
— Fugi, Ergo! Ergo, asta e șansa ta! Poți să-i dovedești fratelui tău că se înșeală! Ha! — A! A! — Mmm! Sigur s-a lovit. Poate ar trebui să văd ce face. Dar nu! Ar trebui să-i duc tortul ăsta fratelui meu! — A! A! — Bine, bine! Nu cred că-s menit să fiu rău. Ar trebui să mă întorc. Sunt tare îngrijorat.
Împăcarea
Ergo a fugit înapoi la Bridget. Ea stătea pe jos și plângea amarnic. Ergo i-a văzut piciorul zgâriat și s-a simțit tare vinovat. A pus coșul lângă ea și s-a așezat alături.
Era atât de supărat încât n-a putut să se abțină și a început să plângă.
— Au! Sunt un lup rău! Am rănit-o pe biata Scufiță Aurie! Iar ea a fost bună cu mine!
Văzându-l pe Ergo că plânge, Bridget l-a îmbrățișat imediat.
— O, cățelușule! Plângi pentru mine? Nu-ți face griji! Sunt o fată puternică! E-n regulă. Știu că doar te jucai cu mine. Ești tare de treabă.
Ergo s-a simțit vinovat pentru ce făcuse și a lins-o pe Scufița Aurie.
— Ha ha! Mă gâdili! Gata! Ha ha!
La bunica
Bridget și Ergo au pornit iar la drum și au ajuns în curând acasă la bunica ei.
— Bună, dragă Bridget! O, ai adus un lup acasă? — Nu, bunico! Ți-am adus tort! Iar puiul ăsta e noul meu prieten!
Bunica a fost șocată s-o vadă pe nepoata ei intrând relaxată în casă cu lupul.
— Vino și stai lângă mine, puiule! — Hm?
S-au așezat la masă, dar bunica s-a înspăimântat la vederea lupului. Bunica a tăiat o bucată de tort. Una pentru ea, una pentru Scufița Aurie și una pentru lup.
— Am, ce bun!
Bunica, Scufița Aurie și Ergo au început să mănânce.
— Tu nu te temi de lup? — De cățeluș? Nu! — Are labe tare păroase! — Numai bune de îmbrățișat! — Are nasul mare! — Numai bun să adulmece boabele din pădure! — Și are dinții mari! — Numai bun să te mănânce! — Să mă mănânce? Nu, bunico! El mănâncă doar sandvișuri cu marmeladă și adoră torturile! E desertarian! — Ce? Desertarian? Mănâncă doar deserturi! — De unde ai învățat tu asta? — Citesc mult, bunico!
Bridget a continuat să mănânce, la fel și lupușorul ei Ergo, ceea ce a lăsat-o pe bunica tare nedumerită.
Despărțirea și promisiunea
După o vreme, amândoi s-au hotărât să plece.
— La revedere, Bridget! La revedere, lupule! — La revedere, bunico! Ia-ți la revedere, puiule! Plecăm înainte să se întunece. Mama mi-a zis că lupii ies noaptea la vânătoare.
Ergo s-a gândit cât de frumoasă fusese ziua petrecută alături de minunata Scufiță Aurie. Dar apoi Ergo s-a întristat, fiindcă nu reușise să facă rost de o bucată de tort ca să i-o arate fratelui său.
— Bine, cățelușule! Acum trebuie să plec acasă. Îmi pare rău că nu te pot lua cu mine. Mamei mele nu-i plac animalele de companie. Dar ne vom reîntâlni cu siguranță! — Aha! — O, stai așa!
Bridget a scos din coș o bucată uriașă de tort cu căpșuni.
— Poftim! Așa cum ți-am promis! Ai fost băiat cuminte, așa că ți-am păstrat niște tort cu căpșuni. Să mănânci asta la cină. Știu că-ți place!
Scufița Aurie l-a îmbrățișat pe Ergo, iar el s-a lipit de ea.
— Ai grijă, cățelușule! Pa!
Ergo și Bridget au plecat fiecare la casa sa. Scufița Aurie s-a întors acasă și i-a povestit mamei aventura asta, în timp ce aceasta îi oblojea rana.
— Sunt sigură că nu sunt cățeluși în pădure. — Dar, mamă, chiar era un cățeluș! Ah, tu nu vrei să mă crezi!
Ergo s-a întors acasă ca să-l surprindă pe fratele său cu o bucată de tort.
— Cum e posibil așa ceva? M-am purtat așa cum îmi stă în fire. Mănâncă, eu sunt sătul.
Ergo s-a bucurat că se împrietenise cu Scufița Aurie, căci așa a învățat că n-ar trebui să încerce să fie altcineva. A rămas de treabă și generos cu toți trecătorii din pădure, iar aceștia îi ofereau mereu mâncare delicioasă.
Sfârșit.
