Statornicul soldăţel de tinichea
Monu și Soldățeii
Aceasta nu este o poveste chiar atât de veche. Monu era un băiețel care locuia cu părinții săi într-o casă mare. Monu iubea jucăriile și avea o grămadă.
De fiecare dată când o jucărie nouă apărea pe piață, părinții lui Monu i-o cumpărau. Camera lui era plină cu ursuleți de pluș, cu păpuși Barbie și mașini de curse. Într-o zi, mama lui Monu i-a cumpărat o cutie din tinichea.
— Ce este în ea, mamă? — Asta e pentru băiatul meu dulce. Soldăței de tinichea. Acum ai propria ta armată. Ei te vor apăra. — Uau! Soldățeii mei de tinichea!
Căpitanul Tin
Înăuntru erau 100 de soldăței făcuți din tinichea. Dintre toți cei 100, un soldat era foarte diferit.
— O, săracul soldat are doar un picior, mamă! — O, probabil l-au pus aici din greșeală. Este defect. Îl voi returna. — Nu, mamă! Nu tu ai spus că a fi diferit nu înseamnă că e ceva greșit sau rău? Atunci, el este doar diferit. Îl voi face căpitan. Se va numi căpitanul Tin.
Ceilalți arată cu toții la fel. Nu le pot da nume. Nu voi ști niciodată cu care soldat mă joc. Dar mereu voi ști cine este căpitanul Tin. El este un soldat special.
— O, copilul meu, te-am învățat bine. Ai dreptate! Nu are niciun defect. E doar diferit față de noi. Este special.
Viața Jucăriilor
Monu îl iubea pe căpitanul Tin și îl ținea pe raft.
— Ascultă, căpitane Tin, trebuie să ai grijă de toate jucăriile mele, bine? Noi suntem o echipă. Niciodată nu ne vom lăsa la greu. — Monu! Cina e gata! — Bine, căpitane Tin, ne vedem mai târziu.
Tin îl iubea pe micul omulet. Imediat cum Monu a închis ușa după el, toate jucăriile au prins viață. Tin le supraveghea pe toate. Ursul panda și-a întins spatele.
Girafa care căzuse într-un mod ciudat s-a ridicat și și-a întins gâtul. Barbie și-a întors gâtul care era în direcția greșită.
— A! O! E timpul să ne jucăm! O! Unde e Monu? — Ce e în neregulă cu tine? S-a jucat cu noi în urmă cu câteva minute! — A! Păi, eu sunt un liliac. Eu dorm ziua. Nu e vina mea.
Tracy, Balerina
Dar Tin nu le mai asculta. Ochii lui erau ațintiți asupra unei siluete îndepărtate. Acolo era. O balerină frumoasă din hârtie într-un castel imens.
Avea paiete strălucitoare pe rochia ei. Cea care strălucea cel mai tare era o inimă mare roșie în mijlocul rochiei sale. Dansa într-un picior, cu celălalt picior ridicat în spate.
Chiar în fața castelului era un iaz frumos. Apa strălucea pe fața ei, ca roua dimineții pe iarbă. Tin nu mai avea ochi pentru nimeni și pentru nimic.
— Uau! Nu am văzut pe nimeni atât de frumos ca ea. — Tracy? Da, este. E mereu într-un picior. Este o balerină hotărâtă.
Conversația cu Delfinul
— O, îmi pare rău. Nu am vrut să te jignesc. Nu am realizat că vorbesc cu voce tare. — Au! Chiar ești un soldat bun, modest și respectuos. — Sunt onorat, domnule. Mulțumesc.
Atât a vorbit cu domnul Delfin. Dar nu a uitat ceea ce a spus. Tracy, balerina. Nu i-a trebuit mult lui Tin să realizeze că era îndrăgostit de Tracy.
Seara trecuse. Toate jucăriile s-au jucat și au râs. Dar Tin nu-și putea lua privirea de la Tracy nici măcar pentru o secundă.
— Hmm, ar trebui să merg să vorbesc cu ea. Dar ce aș putea să spun? Mă va accepta? Păi, măcar trebuie să încerc. Este mai bine decât să stau aici și să mă gândesc la asta. — Domnule Delfin, mă puteți ajuta să mă dau jos de pe acest raft? Trebuie să merg să vorbesc cu domnișoara Tracy. Trebuie să-i spun ce simt. — Eh, sigur. Dar dacă nu te superi, pot să-ți spun ceva? — Sigur. — Tracy este cea mai frumoasă balerină de aici. Și, tu ești doar un soldat de tinichea cu un singur picior. Crezi că te va accepta? Îmi pare rău, dar chiar te plac. Și nu vreau să fii rănit.
— Nu îți cere scuze. Spui adevărul. Dar având doar un picior nu înseamnă că nu am suflet. Merită să știe cât de mult o iubesc. Nu-i pot dicta ce să simtă. Este liberă să mă respingă dacă asta simte. Dar mai întâi, trebuie să știe. Nu-i așa? — Hmm, nu m-am gândit niciodată la asta. Ai dreptate. Nu este important ceea ce gândesc alții despre noi. Important este ceea ce gândim noi despre noi înșine. Du-te. Noroc, căpitane Tin.
Călătoria lui Tin
Tin a inspirat adânc și a pornit spre balerină. A căzut de câteva ori încercând să sară spre ea. Dar de fiecare dată s-a ridicat și a sărit cu aceeași energie.
A ajuns în sfârșit la castel. Era emoționat, dar era sigur de ce voia să facă.
— Spune-i doar cât este de frumoasă și că ți-ar face plăcere să o cunoști mai bine. — Ă, bună, domnișoară! Sunt aici să vă spun că sunt frumoasă. — Ha? Poftim? — O, nu, nu, nu, adică, tu ești frumoasă. Adică, nu că alții ar fi urâți, dar vreau să zic că nimeni nu este urât. Și acest castel este frumos. Ă, și acest iaz. Girafa și panda, cu toții sunt creaturi frumoase. Nu că te-aș face creatură pe tine. Ar trebui să mă opresc din vorbit.
Întâlnirea cu Tracy
— Tu trebuie să fii căpitanul Tin! Sper că nu ești rănit! Tu ai căzut de câteva ori. — O, da. Este o provocare să mergi doar pe un picior. — A, da. Îmi pare rău. — O, să nu-ți fie. Să sari este un exercițiu foarte bun. — Da!
Tracy nu-și putea lua ochii de la Tin. Niciodată nu mai văzuse un soldat cu o voință atât de puternică. Era într-adevăr special.
— Am venit aici să-ți spun că ești cea mai frumoasă balerină și aș vrea să fim prieteni. — Mulțumesc, căpitane!
Tin și Tracy și-au petrecut toată noaptea lângă iaz, râzând și povestind. A fost cea mai frumoasă noapte pentru amândoi.
Dispariția lui Tin
— Vino! Haide să-n vezi noile jucării! Îți voi face cunoștință cu noul meu căpitan. Este puternic și chipeș. Căpitanul Tin! — O! Unde este? Mamă! L-ai văzut pe căpitanul Tin? — Hmm, câte jucării! O, soldatul de tinichea. Stai. E rupt. Trebuie să-i zic la revedere cum trebuie. Lasă-mă să-l trimit departe cu o barcă.
Aventura pe Râu și Mare
— Hai, du-te, soldat! Călătorie plăcută! — O! Nu! A! Ce? Unde merg?
Apa curgea cu o viteză mare. Tin nu putea să facă nimic.
— Nu! A! Nu! Trebuie să văd cum scap, să ajung înapoi la omul meu și la Tracy!
Dar înainte ca Tin să poată face ceva, el cădea tot mai tare în canal. Apa curgea mai încet acum. Dar Tin nu putea nici să întoarcă barca și nici să sară din ea. Știa că se va îneca în apă.
Orele treceau și soldățelul statornic tot încerca să întoarcă barca. Dar atunci...
— Nu! Nu! Nu!
Apa s-a unit cu marea. Barca a fost complet distrusă. Tin era făcut din tinichea. Încerca din răsputeri, dar nu putea să înoate. Iar Tin s-a scufundat pe fundul mării.
Provocări Subacvatice
— O, Tracy! Îmi pare rău. Nu! Nu mă voi da bătut! Eu sunt căpitanul Tin! Voi încerca toată viața să mă reîntorc la Tracy și la Monu!
Dar provocările nu se terminaseră. În timp ce Tin s-a ridicat și încerca să ajungă la suprafață, un pește mare a venit înspre el și l-a înghițit.
— O, nu! Pește prostuz! Eu nu sunt mâncare! Dă-mi drumul!
Soldățelul statornic continua să se miște în interiorul peștelui pentru a se elibera. Peștelui nu-i era bine și a ieșit la suprafața apei. Atunci...
— L-am prins! Voi servi un pește bun azi!
Reîntoarcerea Acasă
Bucătarul a adus peștele în bucătărie și l-a tăiat cu un cuțit mare și ascuțit.
— Ho! Ce? Ce e asta? Un soldățel de tinichea!
Bucătarul a spălat repede soldățelul la robinet. A vrut să le arate tuturor ce a găsit. La urma urmelor, un soldat s-a întors din misiunea sa.
Dar Tin s-a simțit diferit. N-a observat fața bucătarului. Dar a observat altceva.
— De ce arată locul ăsta familiar? Este oare posibil? Poate m-am lovit la cap prea tare.
Dar Tin avea dreptate. Mai fusese acolo înainte. Era aceeași casă. S-a întors la Monu și la iubirea sa, Tracy.
Revederea și Tragedia
— Acesta este căpitanul meu Tin! L-am pierdut iar! O, mulțumesc că l-ai adus înapoi!
Tin era bucuros să-l vadă pe Monu. Dar ochii lui o căutau pe draga sa balerină. Și acolo era, stând exact la locul ei, așteptându-l. Cum Tin se uita la ea, ochii săi nu se mișcau.
N-a realizat când bucătarul a alunecat, iar Tin a zburat în focul din șemineu.
— Nu! Căpitanul Tin!
Dar era prea târziu. Tin se topea. Dar nu a simțit nicio durere. Pentru că se uita la balerina lui frumoasă.
Nici Tracy nu-și putea lua ochii de la soldat. Doar de-ar putea să meargă și ea cu el. Chiar atunci, lui Monu îi veni o idee. A fugit repede la geam și l-a deschis.
— Așa! Vântul va stinge focul!
Dar vântul nu a putut stinge focul. Tot ce a făcut a fost să împingă balerina din hârtie spre focul arzând.
— O, nu! Tracy!
Toate jucăriile priveau cum Tracy și Tin ardeau în foc. Aveau un zâmbet pe față. Erau în sfârșit împreună.
O Inimă Contopită
Până să vină mama, focul a ars balerina din hârtie și soldățelul din tinichea. Nimic n-a mai rămas din ei.
— O, mamă! Tracy și Tin nu mai sunt! — O, îmi pare atât de rău, copilul meu! — Ce este aia? Este o inimă?
Și chiar era o inimă. Era o inimă neagră, din tinichea topită. Avea o inimă roșie micuță chiar în centru.
Exact ca aceea care era prinsă pe rochia balerinei. Este tot ce a rămas din ea. Monu își cunoștea jucăriile foarte bine. Știa ce s-a întâmplat.
A zâmbit și a păstrat inima contopită pe raftul de sus. Acum nimeni nu-i va mai deranja pe Tin și pe Tracy. Urmau să fie împreună pentru totdeauna, iar Monu nu mai avea de gând să-i piardă pe niciunul.
Tracy și Tin erau acum de nedespărțit.
