Basme în limba română
Talismanul
Odată ca niciodată, un prinț și o prințesă care tocmai se căsătoriseră, se iubeau nebunește unul pe altul. Erau cu adevărat fericiți. Prințul se numea Robert și prințesa Emilia.
Robert și Emilia voiau să-și păstreze fericirea și își au dorit un talisman cu care să se protejeze împotriva oricărei nefericiri din căsătoria lor.
Căutarea Talismanului
Într-o zi, consilierul regelui le-a spus despre un bărbat care locuia în pădure și care era apreciat de toți pentru înțelepciunea sa și cunoscut pentru sfaturile bune date la nevoie și greutăți.
— Ar trebui să mergem cât mai repede să-l cunoaștem pe acest om.
A doua zi, Robert și Emilia au plecat să-l întâlnească pe înțelept. Când au ajuns la copacul unde locuia înțeleptul, i-au spus tot ce le dorește inima. Înțeleptul a ascultat și apoi a spus:
— Călătoriți în toate țările pământului și oriunde veți găsi un cuplu căsătorit și fericit, cereți-le o bucată din hainele pe care le poartă direct pe piele. Când o primiți, luați-o cu voi și aduceți-mi-o. O voi amesteca cu aur topit și din ele o să fac două inele de aur. Inelele de aur vor fi talismanele voastre. Acesta e singurul leac.
Robert și Emilia i-au mulțumit înțeleptului și au plecat mai departe. Au călărit prin jungle și râuri și curând au ajuns într-un oraș unde l-au întrebat pe un trecător despre cel mai fericit cuplu căsătorit.
— Da, cavalerul nostru și soția lui sunt cel mai fericit cuplu căsătorit! — Să mergem repede să ne vedem cu cavalerul!
Când au mers la castelul cavalerului, acesta i-a întâmpinat. Robert și Emilia i-au întrebat pe cavaler și pe soția sa dacă e adevărat că mariajul lor e fericit, așa cum spun oamenii.
— Da, sigur că da. Suntem foarte fericiți împreună.
Emilia și Robert erau încântați.
— Dar cu o singură excepție. — Care este aceea? — Nu avem niciun copil. Zilnic ne dorim să fi avut un copil care să ne facă relația cu adevărat fericită.
Fericirea Emiliei și a lui Robert a dispărut imediat, deoarece cerințele nu mai erau îndeplinite pentru a face talismanul. Descurajați, i-au mulțumit cavalerului și soției sale și și-au continuat călătoria în căutarea cuplului căsătorit complet fericit.
Oameni fericiți, dar nu îndeajuns
Cum călătoreau ei, au ajuns într-o țară în care au auzit despre un cetățean corect, care trăia în perfectă uniune și fericire cu soția lui. Așa că au mers la el și l-au întrebat dacă sunt chiar atât de fericiți pe cât spun oamenii.
— O, da, sunt. Eu și soția mea trăim în armonie perfectă. Dar dacă fiul nostru nu ar fi fost atât de bolnav mereu, am fi mai fericiți. Am încercat cei mai buni doctori din țară, dar nu l-au putut vindeca.
Dezamăgiți din nou, Robert și Emilia s-au privit.
— Ne pare tare rău să auzim despre fiul dumneavoastră și sperăm să se vindece repede. — Căutarea trebuie să continue.
Le mulțumesc omului corect și soției lui și își continuă călătoria. Au mers și au mers prin țară, tot întrebând despre cupluri căsătorite și fericite, dar nu s-au prezentat niciunii.
— Nu-ți face griji, iubita mea. Sunt sigur că vom găsi talismanul curând. — Așa sper, dragul meu. Căci dacă nu, toate călătoriile și toată munca pe care o depunem va fi în van.
Robert a aprobat și a zâmbit pentru a-și alina soția. Dar, în sinea lui, și el era îngrijorat.
Întâlnirea cu ciobanul
Într-o zi, călărind pe lângă câmpuri și pășuni, au remarcat un cioban la marginea drumului, care cânta vesel la flaut. Exact atunci, o femeie care avea un copil în brațe și ținea un băiețel de mână, mergea spre el. Imediat ce ciobanul a văzut-o, a întâmpinat-o și l-a luat pe copilul cel mic, pe care l-a sărutat și mângâiat. Câinele ciobanului a alergat spre băiețel, a lătrat și a sărit fericit.
Femeia a aranjat mâncarea pe care o adusese cu ea. Bărbatul s-a așezat și a luat o gură de mâncare. Toate acestea erau observate de Robert și Emilia, care s-au apropiat și le-au vorbit.
— Trebuie să fiți un cuplu căsătorit tare fericit! — Da, așa suntem. — Cât de fericiți sunteți? — Niciun prinț sau prințesă nu pot fi mai fericiți decât noi. Nu suntem doar fericiți, suntem și mulțumiți.
Robert și Emilia s-au privit și și-au zâmbit, căci credeau că au găsit în sfârșit portița spre talisman.
— E o plăcere să vă cunosc și pe familia dumneavoastră. — Asemenea, domnule! Ați dori să stați să mâncați cu noi? Nu e prea mult, dar este mâncare.
Emilia l-a privit pe Robert și a aprobat.
— Nu doar că sunteți fericiți, dar sunteți și buni. Și da, nu refuzăm puțină mâncare.
Robert și Emilia s-au așezat și au mâncat cu ei. Au vorbit ceva vreme, iar când mâncarea s-a terminat, Robert s-a gândit să-i întrebe repede pe fermieri de bucățica de material.
— Mâncarea a fost delicioasă. Eu și Emilia nu vă putem mulțumi îndeajuns, dar vreau să vă mai cer o favoare. Lăsați-mă să vă asigur înainte că, dacă ne ajutați, nu o să vă pară rău. — Sigur, despre ce e vorba? — Dați-ne o bucățică din hainele de in pe care le purtați direct pe corp și o să vă răsplătim enorm. — Hainele de in? — Da. Vedeți, am călătorit zile în șir pentru a găsi un cuplu cu adevărat fericit, iar în voi doi l-am găsit. Dacă ne dați o bucățică de material din hainele voastre, o s-o ducem la înțeleptul din pădure, care ne va face din ea talismane ce vor asigura că eu și Robert vom trăi fericiți pentru totdeauna. Exact ca voi.
Ciobanul și soția sa s-au privit ciudat unul pe altul, ceea ce i-a făcut curioși pe Robert și Emilia.
— Ce este? — Ne-am fi foarte bucuroși să vă dăm nu doar o bucată, dar toată cămașa, dacă am avea-o. Dar nu avem niciuna. Vedeți, noi nu avem multe, dar prețuim ceea ce avem.
Robert și Emilia s-au întristat. Dar cu toate acestea, i-au dat ciobanului niște monezi de aur la plecare.
— Ești un om bun. Ai grijă de tine și de familia ta.
Ciobanul și soția sa le-au mulțumit Emiliei și lui Robert. Când s-au așezat pe cai, Robert a privit-o pe Emilia cu îngrijorare.
— Draga mea, mă tem că această căutare a talismanului ne va costa toți anii tinereții noastre. — Așa este, iubirea mea. Să ne întoarcem în regat. Nu vreau niciun talisman.
Lecția Înțeleptului
Și astfel, Robert și Emilia s-au hotărât să se întoarcă acasă. Trecând pe lângă pădurea în care locuia înțeleptul, s-au hotărât să se oprească și să-i povestească experiențele avute și să-i ceară socoteală pentru sfatul dat de el.
— A, uite cine s-a întors! Robert și Emilia! Presupun că ați găsit bucățica de material? — Nu am găsit-o. A fost o idee oribilă să plecăm în căutarea ei oricum. — O, a fost? — Da. Cum ai putut să ne faci asta? Am călătorit în atât de multe orașe să întâlnim oameni și nu am găsit niciunii potriviți pentru imposibila bucată de material. — Soțul meu are dreptate. A fost o completă pierdere de timp.
După ce i-a ascultat, înțeleptul a zâmbit.
— Oare călătoria voastră a fost toată în van? Nu v-ați întors mai bogați în cunoștințe?
Când au auzit, Robert și Emilia s-au blocat. S-au privit și s-au întrebat la ce se referă oare înțeleptul.
— Ce vrei să spui? — Întrebați-vă! Nu ați învățat nimic din această călătorie? — Păi, da. Am câștigat informația că mulțumirea este un dar rar pe acest pământ. — Și eu am învățat că pentru a fi mulțumit, omul nu are nevoie de mai mult decât să fie mulțumit.
Și Robert și Emilia au realizat ce a vrut înțeleptul să facă în tot acest timp. A fost o lecție. Robert a luat mâna Emiliei. Cei doi s-au privit cu cea mai adâncă dragoste. Înțeleptul i-a binecuvântat.
— În inimile voastre ați găsit adevăratul talisman. Aveți grijă de el, iar spiritul rău al nemulțumirii să nu aibă vreo putere asupra voastră vreodată.
Concluzia
Robert și Emilia i-au mulțumit înțeleptului și s-au întors în regat. Cu fiecare zi care trecea, s-au iubit unul pe altul din ce în ce mai mult și împreună au protejat talismanul găsit în inimile lor și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Dar stați! Ăsta nu este finalul! Cavalerul și soția au făcut o fetiță. Fiul omului corect s-a vindecat și nu s-a mai îmbolnăvit niciodată. Cât despre cioban, păi, nu era nimeni altcineva decât înțeleptul deghizat pentru a le da o lecție Emiliei și lui Robert.
Adevăratul talisman nu este un obiect, ci mulțumirea și iubirea care se găsesc în inimile noastre.
