Ultima frunză
Orașul Artei în Criză
Odată, de mult, orașul Florența a trecut printr-o criză. Orașul artei își pierdea încrederea în arta sa. Pictori și artiști care odinioară trezeau spiritul acestor străzi, întorceau acum spatele culorilor. Motivul era sărăcia.
Arta era iubită de către toți, dar pictorii și artiștii erau plătiți cu sume mici. Încet, străzile și-au pierdut strălucirea. Părinții le luau copiilor culorile. Pictorii începură să își ia diverse slujbe ciudate ca să își poată câștiga existența.
În asemenea vremuri dificile, doar câțiva artiști aveau curajul de a îmbrățișa arta și de a continua să facă ce le place. Doi dintre acești artiști curajoși erau Sue și Johnsy.
Prietenia și Pasiunea pentru Artă
Sue și Johnsy nu erau doar pictorițe extraordinare, dar și prietene bune. Pictau tablouri pe care apoi le vindeau. Nu câștigau mult, dar erau fericite că își urmau pasiunea.
Dintre cele două, Sue era o femeie practică și hotărâtă. Muncea mult și înfrunta orice problemă cu grație. În timp ce Johnsy se temea mereu de viitor.
Domnul Berman și Viziunea Sa
Sue și Johnsy aveau un vecin pe nume domnul Berman. Acest domn Berman era în vârstă, dar era plin de viață. Picta orice vedea. Băncile de pe stradă, scările din clădire, chiar și copacii.
Era printre puținii pictori care încercau să mențină viu spiritul orașului artei. Fiind el însuși pictor, domnul Berman o ajuta adeseori pe Sue la munca ei.
— Iar aici, dacă faci o ușoară umbră în spatele obiectului, aproape că va părea adevărat. — Au! Domnule Berman, sunteți un pictor foarte talentat! Ar trebui să vă scoateți picturile la vânzare! — Ah, nu știu ce să zic. Ce aș face eu cu banii? Trăiesc singur și cheltuiesc foarte puțin. Oamenii din orașul ăsta trebuie să înțeleagă că nu totul trebuie făcut pentru bani. Nu trebuie să încetezi niciodată să faci ceea ce vrei cu adevărat.
Boala lui Johnsy
Totul mergea bine până într-o zi. Johnsy s-a îmbolnăvit grav și indiferent ce făcea doctorul, Johnsy nu se însănătoșa.
— O să se facă bine, nu? — Am scris o rețetă cu medicamente pe care trebuie să le ia. Dar, Sue, trebuie să o convingi să rămână pozitivă. Majoritatea problemelor și bolilor noastre nu dispar din cauza gândirii noastre negative. Se va însănătoși doar dacă vrea să se însănătoșească.
Speranța Pierdută
Sue făcea orice pentru ca Johnsy să fie fericită. Îi făcea mâncarea preferată, îi spunea glume de la muncă și îi aducea flori ca să păstreze camera proaspătă. Dar nimic nu funcționa.
— Nu cred că o să mă fac vreodată bine, Sue. Îmi pare foarte rău că trebuie să muncești așa mult, iar eu nu fac decât să stau în pat. — Johnsy, ești prietena mea! Aș face tot ce pot ca să am grijă de tine!
Vizita Domnului Berman
— Bună, fetelor! Vă deranjez? — Au! Bună, domnule Berman! — Ce mai face micuța noastră Johnsy? — Mă străduiesc. — O, Johnsy! Hai să te faci bine! Ai încredere! — Nu mă simt prea bine, domnule Berman. Am obosit să mă simt slăbită. — O, copilă! Slăbiciunea e doar în mintea ta. — Da. Sue mi-a spus ce i-ați spus. Că există o cale unde există voință, sau așa ceva. — Ha ha! Unde există voință, există și o cale! — De acord! Spuneți, domnule Berman, ce ați pictat ultima dată?
Puterea Artei și a Visurilor
— O, e despre visul meu de mult pierdut. Am făcut un tablou cu strada asta pe care locuiam. Am încercat să arăt că pictorii și artiștii sunt cu toții pe stradă, făcând ceea ce le place cel mai mult: să picteze. — Ăsta e un vis imposibil. Nu se va întâmpla niciodată. — Păi, asta e și frumusețea. Poți visa la absolut orice. Dacă nu visezi, nu vei încerca niciodată să îndeplinești acel ceva. Sunt sigur că arta mea va salva vieți într-o zi. Am voința de a găsi o cale. Arta e foarte puternică, draga mea. O lucrare valoroasă de artă poate face ce doctorii nu pot. Tot ce trebuie să facă artistul e să se păstreze pozitiv și să aibă încredere. — Haide, Johnsy! Nu mai fii așa tristă!
Frunzele de Iederă
— Hmm, la ce te uiți, Johnsy? — E iedera care crește pe peretele ăla. E singurul lucru care îmi aduce puțină bucurie. — Și ăsta nu-i un lucru bun? — Este. Dar și planta mă părăsește. Când am văzut-o prima dată, avea 10 frunze, iar acum are doar șapte. Am să pierd orice speranță când va cădea ultima frunză. — Ah! E groaznic ce ai spus, Johnsy! — Nu țipa la ea, Sue! Când cineva e trist, țipatul nu face decât să-i supere mai tare. Iar Johnsy e bolnavă. Nu știm cum se simte în clipa asta. — Aveți dreptate, domnule Berman. Îmi pare rău, Johnsy.
Îngrijorarea lui Sue și Berman
Lui Johnsy nu-i păsa. Se simțea vinovată pentru prietena ei. Zilele treceau și starea lui Johnsy se înrăutățea. Doctorul nu putea face nimic pentru că Johnsy nu își mai lua medicamentele.
Sue mereu întreba doctorul pentru un tratament alternativ și tot ce spunea el era:
— Trebuie să aibă mintea mai puternică.
Furtuna și Sacrificiul
Într-o zi, când Sue a intrat în clădire, a trecut pe lângă domnul Berman. Era ud leoarcă.
— Domnule Berman, sunteți bine? Ce s-a întâmplat? — Nimic, copilă. Îmbătrânesc, asta-i tot. Azi am pictat băncile din parc. Le știi pe acelea de sub acoperiș? — Stai! Vorbiți despre băncile de sub acoperiș din parc? Sunt cel puțin 20! Le-ați pictat pe toate? Într-o singură zi? E prea multă muncă. Și cum v-ați udat așa? Toate băncile sunt acoperite. — Ah! Am uitat să-mi duc umbrela, știi? Cum spuneam, îmbătrânesc, asta-i tot.
Dedicația lui Berman
— Ho, domnule Berman! Știți că toată lumea se îmbolnăvește zilele astea. Trebuie să aveți grijă de dumneavoastră. Aveți febră? Nu arătați prea bine. Să chem un doctor? — O, vai de mine! Pui prea multe întrebări, copila mea. Când pictez, sunt cel mai fericit om din lumea asta. Nimic nu mă poate răni sau supăra. Arta e viața mea. Spune-mi, cum se simte Johnsy? — O, nu grozav. Țineți minte iedera despre care vorbea? Au mai rămas doar patru frunze. Se tot uită la planta aia. Sper că ultima frunză n-o să cadă, domnule Berman. Vă spun sincer, Johnsy o să-și piardă orice speranță. — Nu, nu putem permite așa ceva.
Ultima Speranță
— Plouă cu găleata astăzi. Sunt sigură că vântul o să sufle toate frunzele. Cum poate cineva să împiedice ultima frunză să cadă? — Hmm, păi, Sue, unde există voință, există și o cale. — Ah, în clipa asta nu văd nicio cale și îmi pierd voința. Eu am să merg la Johnsy. Domnule Berman, vă rog, mergeți la un doctor, bine? — Ha ha! Da, copila mea. Transmite-i salutări lui Johnsy.
Noaptea Furtunii
În noaptea aceea, o furtună cu grindină lovi orașul. Toți cei din orașul artei și-au închis ferestrele și s-au cuibărit în case. Dar Johnsy voia ca Sue să deschidă fereastra. Voia să vadă dacă a căzut ultima frunză. Dar Sue a refuzat. Starea lui Johnsy se putea înrăutăți dacă deschidea geamul și lăsa vântul puternic să intre în cameră. Johnsy a fost de acord. Dar habar nu avea că Sue era îngrijorată pentru ultima frunză.
Miracolul Ultimei Frunze
A doua zi dimineață, soarele strălucea pe cer. Furtuna trecuse. Sue știa că acum trebuie să deschidă fereastra. Cât timp să o mai țină închisă? A închis ochii și a tras draperiile. A avut o surpriză.
— Au! Johnsy, ultima frunză e tot acolo! — Cum? Nu se poate! Cum de mai rezistă încă? — E voința frunzei, Johnsy! Exact cum a spus domnul Berman. — Ai dreptate. — Ah, Sue! Adu-mi medicamentele.
Renașterea lui Johnsy
— Dacă o frunzuliță poate înfrunta o furtună, eu de ce nu pot? Voi găsi o cale să mă însănătoșesc. — O, Johnsy! Îți aduc orice vrei! Spune-mi, de ce ai nevoie? — Arta e foarte puternică, draga mea. O lucrare valoroasă de artă poate face ce doctorii nu pot. — Știu ce vreau! Adu-mi pânza și niște culori.
Recuperarea și Întrebarea
Fericirea lui Sue nu avea limite. S-a grăbit să-i aducă toate culorile pe care le avea. A pus șevaletul lângă patul lui Johnsy. Sue era bucuroasă pentru revenirea prietenei ei. Timpul a trecut și Johnsy și-a revenit complet.
Și doctorul și Sue au fost foarte surprinși. Nu mai vorbea despre cât de slabă se simțea sau despre ce n-ar putea face în viață. De fapt, acum vorbea despre noile ei visuri cu Sue.
— Vreau să pictez podul din Londra! — Ah! Sunt sigură că într-o zi ai s-o faci! — Unde e domnul Berman, Sue? Nu l-am văzut de mult timp. — Mă bucur că ai întrebat, Johnsy. Voiam să-ți spun asta după ce îți vei fi revenit de tot.
Sacrificiul Suprem al lui Berman
— Domnul Berman nu s-a simțit bine. Vârsta lui și-a spus cuvântul. Îți amintești noaptea cu furtuna cu grindină? S-a simțit rău chiar în dimineața aceea. — Cum? Dar s-a dus la doctor, nu? — Asta a fost problema cu domnul Berman. Țin minte că a spus că atunci când pictează, nimic nu-l poate răni. — Ce vrei să spui? — Uită-te la ultima frunză de pe perete, Johnsy. Și acum e acolo. Nu s-a mișcat niciun pic. A pictat-o în noaptea aceea. Este într-adevăr un mare pictor. Dimineață începuse să tremure. Oamenii l-au dus la spital, eu l-am întâlnit cu o zi înainte. Era atât de fericit. Era liniștit când i-am spus că te-ai făcut bine. I-am spus că ultima frunză a iederei ți-a dat putere. Domnul Berman a murit. — Nu! O, nu! Dar Johnsy, tu l-ai ajutat să-și împlinească visul! N-a spus el că arta lui va salva vieți într-o zi? Uită-te la frunza aia. E arta lui și ți-a salvat ție viața.
O Capodoperă de Artă
— Nu, Sue! Asta nu e doar artă. E o capodoperă și eu chiar am să-mi împlinesc visul!
Moștenirea și Morala Poveștii
În curând, povestea despre ultima frunză și domnul Berman s-a răspândit în tot orașul. Pictori, poeți, dansatori, cântăreți, toți artiștii au fost inspirați. S-au adunat cu toții sub iederă și au jurat să aducă arta înapoi în orașul artei.
Și asta s-a și întâmplat. Străzile au revenit la viață. Erau picturi pe toți pereții și pe câteva persoane. Johnsy și Sue și-au strâns economiile și au deschis o școală de pictură cu numele de Arta Berman.
Părinții își trimiteau copiii acolo să învețe spiritul vieții. Toți pictorii au reînceput să picteze. N-au renunțat la slujbele ciudate, dar le plăcea munca lor acum că știau că nu se vor opri nicicând din pictat.
Cât despre Johnsy și Sue, păi, oamenii din orașul artei erau bucuroși că aveau din nou culori în viețile lor. Cu toții și-au dat seama cât de importantă e arta și au venit să doneze o parte din câștigurile lor școlii Arta Berman.
În curând, școala s-a dezvoltat și a devenit Institutul Berman. Ceea ce e și mai interesant e că toți copiii de la Institutul Berman învățau să picteze un prim lucru înainte de orice altceva: ultima frunză.
Pentru că frunza aceea le dădea tuturor o lecție foarte importantă: unde există voință, întotdeauna există și o cale.
